Fise Culturale - Romanii

Etnia pe propria limbă: Romana
Legenda(e) de origine:
Scurtă istorie:
Steagul :
Drapelul naţional al României este un tricolor cu benzi verticale, începând de la lance, albastru, galben şi roşu. Are o proporţie de 2:3 între lăţime şi lungime.
Constituţia României prevede la articolul 12, alineatul 1 că „Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu”. Proporţiile, nuanţele culorilor precum şi protocolul drapelului au fost stabilite prin Legea nr. 75 din 16 iulie 1994.
Drapelul este foarte asemănător cu drapelul civil al Andorrei şi cel de stat al Ciadului, neavând însă nici o legătură cu acestea. Asemănarea cu drapelul Ciadului, care diferă de drapelul românesc doar prin nuanţa uşor mai închisă a fâşiei albastre (indigo, în loc de cobalt la noi), a stârnit discuţii la nivel internaţional. Ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat Organizaţiei Naţiunilor Unite un protest oficial, prin care cerea ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU. Tricolorul românesc este de asemena înrudit cu cel al Republicii Moldova, acesta din urmă având însă o proporţie diferită (1:2 în loc de 2:3 la noi), un albastru mai deschis şi stema ţării în centru.

Prin legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua drapelului naţional al României. În 1848, în această zi a fost emis Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti, prin care tricolorul roşu-galben-albastru devenea Drapel Naţional.
De Ziua drapelului autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului sunt obligate prin lege să organizeze programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei româneşti, precum şi ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Imnul :
Alfabet :
Portul popular :

Portului bãrbãtesc românesc îi sînt caracteristici cioarecii din postav alb (pentru varã iþarii din pânzã albã), care urmeazã lejer liniile corpului. În zilele de sãrbãtoare se poartã cizme, iar în celelalte, în majoritatea cazurilor, bocanci. Cãmaºa cu mânecã largã, deschisã, ajungând aproape pânã la nivelul genunchilor, este strânsã pe talie cu un ºerpar frumos ornat. Peste cãmaºã, vara se poartã o vestã neagrã, iar în anotimpurile rãcoroase ºi iarna – pieptarul înflorat (cojocel din blanã încheiat pe un umãr), peste care se îmbracã sumanul. Vara, bãrbaþii poartã pãlãrie cu boruri mari, iar în timpul iernii cãciulã înaltã, cu vârful ascutit.

Portul româncei se distinge prin iia cu mânecã rãsfrântã ºi altiþã pe umãr, ca ºi prin poalele brodate strânse pe talie cu un brâu lat, þesut din linã ºi frumos ornat. Parte caracteristicã a veºmântului femeiesc este ºi þesãtura de formã dreptunghiularã din lânã, cu alesãturi - fota cu vãrguliþe colorate, fixatã mai sus de talie printr-un brâu de lânã cu ornamentaþie bogatã. Fetele, dar ºi femeile tinere îºi saltã colþul de jos al fotei, fixîndu-i de talie, fãcând astfel vizibilã ºi poala brodatã. Se poartã ghete cu carâmbul înalt, dar ºi pantofi. Tinerele fete îºi acoperã capul cu un batic imprimat cu trandafiri, lãsat pe ceafã, fruntea rãmânând descoperitã. Femeile mai în vârstã îºi acoperã complet fruntea cu o basma de culoare închisã, legatã sub bãrbie. Peste iie se îmbracã pieptarul din piele, cojocelul de blanã, ornat cu motive de flori, tivit adesea cu blanã.
 Mãrgelele de culoare deschisã, cu panglicuþã, se poartã numai de tinere. Iarna, femeile poartã bundiþã din blanã de miel sau suman de trei sferturi. Sumanul pânã Ia glezne, sau cojocul din blanã de miel de aceeaºi lungime, se poartã doar de femeile cele mai vârstnice

Tesaturile si portul popular romanesc
Grijile femeilor erau in principal hainele si tesaturile din interior. Primele care atrag atentia dintre tesaturi sunt hainele. Purtate de oamnei in vazul tuturor, ele atrag atentia prin maiestrie si diversitate. Fiecare zona etnografica a avut un specific, piesele de port fiind marci de recunoastere a membrilor comunitatii, mijloace de apreciere a varstei si a starii sociale.

Portul taranesc avea ca cea mai raspandita piesa camasa. Lungimile ei variaza, uneori pana ceva mai jos de brau, alteori pana la glezne. Partea de sus a camasilor este bogat decorata, la femei aceasta decoratiune ajungand sa acopere masiv portiunea de peste umeri. Pe cap femeile purtau basma sau marama din fir de borangic. Acesta este unul dintre elementele legate de obiceiuri, intru-cat un important moment al nuntii este acoperirea capului miresei, semn ca a devenit femeie. De acum incolo ea nu mai poate intra in biserica decat cu capul acoperit. In timpul ceremoniei nuptiale, capetele naframei erau tinute de catre cei doi miri, semn al vesnicei legaturi ce se formeaza intre ei. Barbatii purtau pe cap caciula cea mai mare parte a anului. Chiar dupa moarte, erau ingropati cu caciula pe cap, pentru a o purta si in lumea de dincolo.

Aceste doua elemente amintite pana acum, acoperamantul de cap, la femei, si camasa, atat la femei cat si la barbati, au o folosinta speciala: naframa era folosita la nunta, ca semn al transformarii tinerei fete in femeie casatorita, dar aceeasi naframa era pusa in bradul de pe mormantul celui mort necasatorit. Camasile purtate in timpul nuntii de catre mire si mireasa sunt pastrate apoi toata viata, ele fiind si vestmantul lor de inmormantare. In picioare incaltamintea obisnuita era opinca, pusa peste obiele, invelitoare din benzi de tesatura din lana, ce apara piciorul.

Interiorul locuintelor taranesti era cu adevarat “imbracat”. Tesaturile asezate in interior erau prezente atat in casele taranesti, cat si in cele boieresti, Cand se mutau dintr-un loc intr-altul, luau cu ei in principal interiorul, ce consta in chip esential din tesaturi.

Casa era imbracata cu peretare, ce erau tesute pe latimea razboiului de tesut si pe lungimea peretelui camerei; de obicei aceste peretare erau asezate pe partea de camera unde se afla si patul. Mai tarziu aceste obiecte de decor interior au inceput a fi prinse unul de altul, pe toata lungimea lor, si in timp nu au mai fost puse pe perete, ci direct pe jos, dand astfel nastere covoarelor. Decorul peretarelor se recunoaste prin alternarea dungilor paralele, perpendiculare pe lungimea piesei, si prin lipsa chenarului decorativ. Cand dimensiunile caselor taranesti cresc, aceste piese de decor incep a fi prinse unele de altele. Barnele caselor, in interior, sunt si ele acoperite cu frumoase tesaturi, culorile vii alternand cu cele mai sterse, dand astfel nastere unui decor de o rara frumusete. In timp motivele geometrice dispar, ele fiind inlocuite cu cele florale.

Multe din tainele acestui mestesug s-au pierdut; multe traditii s-au schimbat. Toate cunostintele legate de tesaturi sunt pastrate de mesteri anonimi, de fiecare taranca ce trebuia sa stie sa toarca si sa teasa inainte de a avea o familie. Si ea nu invata din carti, ci de la femeile din sat. Multe poate au pierdut semnificatia tesaturilor, dar tarancile varstnice inca mai stiu, spre exemplu, ca anumite motive trebuie sa fie pe camasa unui ginere. Conceptia despre lume a oamenilor din trecut s-a schimbat, nu a stat pe loc. Inca din veacul trecut ea s-a destramat, incetul cu incetul….

Dansuri:
Tradiţii populare
Meşteşuguri tradiţionale 
Religii răspândite:
Casa ţărănească 
Sărbători importante:

Comunităţi în România

In România trăiesc alături de comunităţile de români diferite alte comunităţi etnice, cu tradiţii culturale, lingvistice şi religioase specifice. Regiunile cu cea mai mare diversitate etnică din România sunt Transilvania, Banatul, Bucovina şi Dobrogea. În zonele cu diversitate etnică mai redusă, precum Oltenia şi Moldova, se manifestă cea mai mică deschidere atât faţă de pluralismul etnic, cât şi faţă de cel politic. Atitudinile cele mai ostile faţă de maghiarii din România se manifestă în zonele unde aceştia sunt cel mai puţin prezenţi (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova), iar percepţia cea mai pozitivă asupra lor se înregistrează în Transilvania. Totodata, atitudinile cele mai ostile ale ungurilor faţă de romanii din România se manifestă în zonele unde aceştia sunt cel mai mult prezenţi (Harghita, Covasna).
Conform recensământului din 2002, 10,5% din populaţia României are altă etnie decât cea română, iar 9% din populaţie are altă limbă maternă decât limba română.
În prezent, 18 minorităţi au câte un deputat din oficiu, iar partidul maghiarilor UDMR are 27 de mandate de deputat (7.83%) şi 12 mandate de senator (8.57%).
Această listă include toate grupurile etnice care au în componenţa lor mai mult de 1.000 de persoane.

Basme populare :
Cîntece populare 
Reţete :

A. Tochitura Moldoveneasca
Ingrediente:
500gr. carne proaspata de porc, taiata bucatele mici,
4 carnati afumati,
150 ml. vin alb,
3-4 catei de usturoi zdrobiti,
150gr. branza sarata de oaie,
3 oua,
ulei,
cimbru,
sare, piper
mamaliga : malai, apa, sare.

Mod de preparare:
Intai de toate facem mamaliga care trebuie sa fiarba la foc mic, acoperita 35-40min., timp in care noi ne ocupam de tochitura.
Intr-o tigaie punem carnea sa se prajeasca/rumeneasca, acoperim cu un capac si lasam pe foc mic 3-4min. Cand s-a rumenit, adugam vinul, sare, piper, cimbru si usturoiul pisat. Lasam inca 20-25min.
Intre timp, taiem carnati bucati potrivite, ii adugam si pe ei in tigaie. Mai lasam pe foc pana se fac si carnatii. Pastram preparatul la cald.
In alta tigaie facem ouale ochi.
Mamaliga intre timp s-a facut, tochitura-i gata ...acum la masa !!! Se serveste cu gogosari sau castrveti acri si cu ceva vin!
Mod de servire: - punem mamaliga in centrul unei farfurii (platou), deasupra ei punem ouale ochi, iar carnea si carnatii de jur imprejur. Radem branza, mai punem si putin piper...si cred ca acum ne putem aseza la masa...Pofta buna !!

B. Toba si caltabosi
Timp de preparare:
180 min (complexitate ridicata)
Ingrediente:
organele de la un porc (ficatul, rinichii, inima, urechile, limba)
stomac si mate groase pentru caltabosi
1 kg de carne de la gusa cu multa grasime
250 g ceapa
sare si piper
1 varf de cutit enibahar
4 foi de dafin
Mod de preparare:
Se spala bine organele in apa rece. Se taie in bucati de 5 cm, se curata de pielite, cheaguri de sange, etc. Se lasa 10-15 minute in 3 parti apa si 1 parte otet sa iasa orice eventual miros. Carnea se spala si ea si se taie in cuburi. Se pun la fiert in oala cu presiune 2 ore de cand incepe apa sa fiarba. Este gata cand incepe sa pice carnea de pe os. Pastrati zeama in care au fiert organele.
Se taie tot in bucatele mai mici, de 2 - 3 cm. Impartiti carnea in doua parti. O parte trebuie sa contina urechile si limba, acestea de vor pune in toba. Se ia burta si se coase cu sfoara subtire pana ramane o gaura cu diametrul de 5 cm, cat sa puteti pune bucatile in burta. Este destul de elastica asa ca puteti apasa si indesa bucatile in partea cusuta, apoi turnati din zema pastrata pana umpletti burta si coaseti bucata ramasa.Se pune toba la fiert in zeama in care au fiert organele timp de o ora. Se inteapa din loc in loc. Cand este gata se scoate si se pune la presat intre doua tocatoare peste care se pune o greutate.Intre timp se caleste ceapa si se dau prin masina de tocat organele si carnea ramasa. Se umple matul de caltabos si se pune la fiert in aceiasi zeama timp de 30 de minute de cand a inceput sa fiarba. Se inteapa in mai multe locuri cu un ac sau o scobitoare ca sa nu plesneasca la fiert. Dupa ce s-a fiert se lasa la racit si se pastreaza la frigider intr-o cutie inchisa etans.A doua varianta de caltabosi: in matul de caltabos se pune umplutura de sarmale, fara bulion. Se inteapa si se fierbe timp de o ora de cand a inceput apa sa fiarba. In apa se pun boabe de piper, foi de dafin si enibahar.

C. Mancarea ciobanului
Ingrediente:
1 kg carnati proaspeti, 1 kg urda, 1 kg cas oaie (capra), 1 kg mamaliga
Mod de preparare:
Carnatii se fac la gratar. Casul si urda se taie felii si se sareaza. Mamaliga se face la foc mic.
Cand sunt gata toate ingredintele, se aseaza portii - cas, urda, carnati si mamaliguta. Se consuma imediat.