|
Etnia pe propria limbă: romani
Legenda(e) de origine:
Scurtă istorie:
Ipotezele si teoriile asupra originii romilor constituie pein ele
însele subiect de cercetare. Multa vreme s-a crezut ca romii îsi au
originile în Egipt. Din acest motiv au fost denumiti gipsies. Au
existat ipoteze care afirmau ca romii sînt persani, fenicieni,
tatari, turci, romani sau chiar stravechi locuitori ai Daciei care
pastreaza cu inconstienta sfintenie elementele de limba, obiceiuri,
traditii etc. Explicatia stiintifica a originii romilor si a datei
cînd a început migratia a fost elaborata pe baza analizei comparate
a limbajului. Astfel s-a ajuns la concluzia, ca romii au populat
nord-vestul Indiei (Pandjabul), si au parasit aceste tinuturi în
jurul anului 1000 în urma ocupatiei musulmane a acestor teritorii.
Limba romilor este foarte asemanatoare cu limba vorbita si în
prezent de anumite grupuri ce se întîlnesc în aceste tinuturi.
Lingvistii sînt de acord ca, în ciuda dialectizarii acestei limbi,
ea ramîne totusi unitara, avînd o radacina indica.
Denumirea de „tigan” are o origine greceasca, raspîndita în
Europa Centrala si de Est. Datorita faptului ca stramosii romilor nu
salutau dupa modelul roman, prin strîngere de mîna, ci dupa model
hindi, împreunînd mîinile sub barbie si înclinînd capul, în Bizant
au fost denumiti „athinganoi”, adica „de neatins”. Romii între ei se
denumeau dintotdeauna „romi”, cuvînt care înseamna „om”.
Lipsa documentelor cu „vechime” care sa mentioneze într-o forma sau
alta populatia de romi din România îngreuneaza mult reconstruirea
vietii, comportamentelor si obiceiurilor acestui popor aflat, se
pare, pe aceste meleaguri înca de la începuturile celui de-al doilea
mileniu al erei noastre.
În documentele de cancelarie autohtona abia în anul 1385 se
pomeneste, pentru prima data, despre romi într-un act de danie
domnesc catre manastirea Vodita. O data cu pamîntul si acareturile
cu care se înzestreaza manastirea se mai primeau si „40 de salase de
tigani” care constituiau neîndoielnic o parte importanta a averii si
inventarului cedat manastirii.
Nota specifica a documentelor existente este data de faptul ca în
totalitatea lor acestea se refera la romi deja aflati în robie, la
romi deja aserviti. Ori, daca avem în vedere procesul istoric de
aservire, se constata ca acesta nu apare brusc. Astfel se poate
afirma, ca existenta romilor în Balcani si pe teritorul României
dateaza cu mult înaintea datei de 1385. Chiar daca acceptam teoria
conform careia romii ar fi patruns în Tarile Române prin nordul si
estul Moldovei ca robi tataresti (deci ca oameni deja aserviti),
penetrarea lor, trecînd de la un stapîn la altul si strabatînd
distante pîna în sud (împrejurul manastirii Tismana), a însemnat
deja o istorie derulata în timp îndelungat.
Conform unor studii mai noi, fluxul migrator principal al romilor a
penetrat în spatiul dintre Dunare, Marea Neagra si Tisa prin partea
de sud a teritoriului. Ei si-au gasit locul si rolul necesar în
contextul social si economic al societatii în care au intrat,
raspunzînd unor trebuinte ale populatiilor majoritari cu care au
venit în legatura (populatii de contact). Complementaritatea
economica reprezinta pozitia de pe care s-a structurat procesul de
simbioza culturala, caracteristica culturii romilor.
Înca în timpul migratiei au aparut disensini între diferitele
grupuri de romi, ceea ce a dus la separarea pe neamuri a grupului
etnic. Elementele noi (tipul de comunitate, zonalitatea geografica
etc.) au contribuit la persistarea acestei stari. Romii, ca si
vechii indieni, transmiteau profesia si toate secretele legate de
mestesug din gemeratie în generatie si din tata în fiu. Necesitatea
de a se adapta la materialele, conditiile si cerintele locurilor pe
unde au umblat, a constituit un factor definitoriu pentru modul în
care îsi exercitau mestesugurile. Neamurile s-au diferentiat astfel
si conform ocupatiilor, fiecare neam avînd si subneamuri (de ex. în
cadrul fierarilor exista potcovari).
Specific comunitatii de romi a fost ca ea, în întregime si timp de
secole, a fost mentinuta într-o situatie de marginalitate. Strategia
de viata a comunitatii s-a adaptat la aceasta situatie prin izolare
de populatia majoritara, mentinerea într-o oarecare masura a
caracterului migrator. Efectul secundar a fost perpetuarea
marginalitatii. Ca rezultat s-au format stereotipuri etnice negative
fata de romi. Dezrobirea, în loc sa faciliteze stergerea
diferentelor, le-a perpetuat într-o alta forma. Eliberarea fara
împroprietarie a împins aceasta minoritate spre îndeletniciri
specifice, mentinînd respingerea, discriminarea, starea de saracie.
S-au dezvoltat profesii auxiliare pentru societate, cum ar fi
fieraritul, fabricarea de unelte de lemn etc. Unele grupuri s-au
specializat la utilizarea unor resurse sarace, cu potential economic
redus (achizitionarea si vînzarea sticlelor goale), sau la
exploatarea marginala a colectivitatii (ghicitul, cersitul).
Steagul:
Imnul:
Alfabet:
Portul popular:
Dansuri:
Tradiţii populare:
Organizarea interna
In decursul istoriei, comunitatilor traditionale ale romilor le-a
fost respectata in general autonomia in ceea ce priveste organizarea
interna. Aceasta autonomie, precum si diferentele existente intre
structura sociala a populatiei majoritare si cea a romilor au facut
ca modul de organizare a romilor din primele secole de la aparitia
lor in Tarile Romane sa poata fi regasit aproape neschimbat in
trecutul apropiat la ultimele comunitati nomade.
Nucleul comunitatii il constituia familia, iar un grup de familii de
romi, de obicei inrudite, forma o ceata. Ceata, formata de obicei
din 30-40 de familii ce aveau aceeasi ocupatie si calatoreau
impreuna prin tara, reprezinta forma clasica a comunitatii de romi.
O ceata facea la randul ei parte dintr-un “neam”, un grup de
comunitati ce aveau in comun nu atat legaturi de rudenie sau
stramosi comuni cat o ocupatie comuna.
Fiecare ceata avea un conducator, denumit jude in Moldova si Tara
Romaneasca si voievod in Transilvania. Acesta era ales pe viata de
membrii comunitatii dintre barbatii cei mai puternici si mai
intelepti. Alegerea se facea in cadrul unei adunari la care
participa tot grupul si care se desfasura dupa un ritual bine
stabilit.
Prima dintre atributiile lor era aceea de a rezolva problemele
aflate in litigiu intre membrii comunitatii. Aceasta autonomie
interna a cetei este confirmata de mai multe documente ale
domnitorilor celor trei tari romane in care se precizeaza dreptul
judelui sau voievodului de a administra justitia in problemele
interne si in se interzice amestecul functionarilor statului.
Judecata era facuta in fata intregii comunitati tinand cont de
normele interne nescrise ale acesteia. Atat in procesul de judecata
cat si in aplicarea sanctiunilor stabilite, comunitatea are un rol
fundamental. De cele mai multe ori sanctiunile se bazeaza pe
izolarea de comunitate a persoanei vinovate si a familiei sale.
Kris-ul reprezinta Tribunalul Suprem, intelepciunea colectiva şi
constiinta sociala în mod simultan. Este cea mai inalta autoritate
legala şi morala şi de aceea cel mai important organ de control
peste toate ariile vietii. Barbatii formeaza, în mod exclusiv,
corpurile pentru luarea deciziilor, acestea fiind alcatuite din unul
sau mai mulţi judecatori – krişinitori, care apartin, pe cat
poşibil, unor neamuri diferite, conform socio-organizarii
tradiţionale. Presedintele adunarii decide cine va conduce kris-ul.
Conditiile pentru a deveni judecator se bazeaza pe urmatoarele
criterii: sa detina o experienta de viata bogata, sa fie apreciat de
catre grupul de romi, sa aiba o atitudine inpartiala şi sa cunoasca
în amanunt a obiceiurile şi traditiile rome. Femeilor rome nu li se
permite sa devina judecatoare. Ele sunt ascultate în kris doar în
cazul în care sunt direct implicate intr-un conflict şi sunt incluse
că martor sau că parte acuzata.
Contrar tribunalelor impunatoare ale neromilor, pentru romi nu
conteaza unde va avea loc kris-ul. Poate avea loc în aer liber,
intr-un cort sau intr-un apartament.
Intalnirile kris-ului sunt evenimente publice şi acceşibile pentru
oricare rom din grup. Neromii nu pot participa la intalnirile
kris-ului. Toate deciziile luate sunt obligatorii şi nu pot fi
contestate. în cazul şituatiilor complexe, se poate lua o decizie
imediata, insa pronuntarea sentintei va fi amanata pentru o data
viitoare.Pentru că jurisdictia roma nu are institutii pentru
implementarea deciziilor (ex. corpul executiv), punerea în practica
a sentintelor depinde de castigarea majoritatii.
Kris-ul se ocupa de cazurile din interiorul comunitatii, conflictele
intre romi şi gaje nu se inscriu în aria competentelor lor şi sunt
lasate sa fie preluate de catre judecatoriile de stat. Încălcarile
serioase ale regulilor interne ale grupului de căldărari (omorul,
furtul intre membrii grupului) sunt conşiderate că fiind tradarea
propriului grup, legaturile dintre femeile rome şi barbatii neromi
sunt o ofensa adusa ritualirilor de puritate.
Cea mai serioasa pedeapsa care se impune de catre krişinitori este
excluderea temporara sau definitiva din grup. Comunitatea defineste
profeşionalul, socialul şi identitatea culturala a fiecarui individ.
De aceea excluderea din grup are consecinte teribile asupra
persoanei afectate.
Din cand în cand, judecatorii impun masuri de pedepşire
supranaturale. Daca un acuzat a fost gaşit nevinovat, deşi au
existat numeroase evidente importiva lui, judecatorii pot impune
blesteme (armaja), al caror efect este şigur. Scopul acestora este
legat de dorinta că acuzatul sa spuna adevarul datorita fricii sale
fata de blesteme.
Relevanta kris-ului a scazut pe parcursul timpului. Totuşi
căldărarii încă atribuie kris-ului o inalta relevanta şi el
serveste, de asemenea, că cea mai inalta autoritate de control. în
zilele noastre, referindu-ne la neamul căldărarilor, se pun în
discutie relatiile dintre parteneri şi este normal că viata intima a
barbatului sau a femeii acuzate sa fie cunoscuta. Aceste cazuri sunt
sanctionate de obicei prin plati.
Conflictele din exteriorul etniei se vor rezolva conform sistemului
justitiar al tarii in care traiesc.
Rolul si structura familiei
Familia ocupa un loc de prima importanta in organizarea
comunitatilor de romi, indiferent de perioada sau de ocupatia
specifica a grupului din care face parte. Totul graviteaza in jurul
familiei: relatii sociale si economice, educatie si transmiterea
mestesugurilor si traditiilor, securitatea si protectia individului.
Orice individ exista in primul rand ca membru al unei familii.
Interactiunile intre indivizi sunt percepute ca fiind interactiuni
intre familii. De aceea, un membru al familiei care dobandeste
prestigiu in cadrul comunitatii onoreaza intreaga familie. La fel, o
greseala facuta de un individ, potrivit traditiei romilor, se
rasfrange asupra intregii familii a acestuia.
Cand se vorbeste despre familie se are in vedere in general familia
largita, formata din mai multe cupluri inrudite si copii lor, pe mai
multe generatii. De multe ori familia conjugala are o importanta
relativ redusa. Structura familiala asigura in mod traditional
solidaritatea tuturor membrilor ei. Astfel, persoanele in varsta
sunt ingrijite de urmasii lor, celibatarii, extrem de rari dealtfel,
raman cu familia parintilor, orfanii sunt si ei luati in grija de
rude. Apartenenta la familie asigura deci securitatea sociala si
psihologica a individului. Este usor de inteles in acest context de
ce excluderea din grup este perceputa ca una dintre cele mai grave
sanctiuni.
In opozitie cu importanta acordata familiei in viata indivizilor si
a comunitatii, apare frecventa neglijare a aspectelor exterioare,
administrative, legate de familie. Astfel, numeroase casatorii ale
romilor nu sunt inregistrate oficial, iar, cand inregistrarea este
facuta, numele din acte are o importanta redusa, el fiind in multe
cazuri dat la origine de autoritati.
Exista o divizare clara a rolurilor in cadrul familiei de romi intre
barbat si femeie. Aceasta corespunde in mare situatiei specifice
familiilor traditionale din orice cultura: barbatul este raspunzator
pentru asigurarea veniturilor necesare traiului si pentru relatiile
cu celelalte familii din comunitate in timp ce femeia se ocupa de
cresterea si educarea copiilor mici si de prepararea hranei si
confectionarea de imbracaminte. Barbatul este de asemenea seful
familiei si purtatorul si aparatorul prestigiului acesteia in
exterior.
Varsta la care se realizeaza casatoriile este de cele mai multe ori
foarte redusa: 17-18 ani pentru baieti si 13-15 ani pentru fete.
Traditiile specifice care marcheaza momentul casatoriei sunt
diferite de la un neam la altul si au fost de asemenea puternic
influentate de populatiile alaturi de care au trait. La unele
neamuri casatoria este facuta ca urmare a unei intelegeri prealabile
a familiilor celor doi tineri, in timp ce la altele acceptul
familiei este obtinut ulterior, tanarul trebuind sa-si “fure”
viitoarea sotie din familia parintilor ei.
Nasterea primului copil este considerata ca un eveniment crucial in
viata familiei. Ea este urmata deseori de numeroase alte nasteri,
orice nou nascut fiind binevenit in familie. Acest lucru face ca in
comunitatile de romi ponderea copiilor sa fie in general foarte
ridicata. Educatia copiilor se face de catre intreaga familie,
copilul traind in permanenta inconjurat de parinti si rude, inclusiv
copii mai mari in varsta. Initiativa si responsabilizarea copiilor,
capacitatea lor de a se descurca singuri de la o varsta cat mai
frageda, sunt apreciate favorabil de catre familie si comunitate.
Amare roma
Când un rom foloseşte expresia “amare roma” se referă la cei cu care
se identifică, la cei de care aparţine, cei cu care se consideră
înrudit. Grade variate ale grupării sociale pot defini graniţele
identităţii. Câteodată expresia “amare roma” se referă doar la o
comunitate ai cărei membrii sunt rude, chiar dacă, în acest caz,
expresia obişnuită ar fi “amari familija”.
Amare roma pot fi locuitori ai unei mahalale sau ai unei zone în
care locuitorii unor mahalale pastreaza contactul între ei (de
exemplu, dacă se înrudesc, se adună când se organizeaza diferite
evenimente în familie sau merg impreună la târguri sau în oraşe
apropiate).
Cea mai largă comunitate definită de termenul amare roma este
societatea care vorbeşte aceeaşi limba (sau subdialecte
asemnătoare). Întelesul particular dat expresiei amare roma depinde
de context şi de necesitatea de a se diferentia de aver roma (alti
romi).
Meşteşuguri tradiţionale:
O cercetare facuta la inceputul secolului XX constata faptul ca nu
exista in Vechiul Regat gospodarie taraneasca fara obiecte din fier
confectionate de romi. Romii fierari au fost printre primii care au
devenit sedentari si s-au integrat in comunitatea majoritara.
Astfel, revenind regulat intr-un anumit sat pentru a-si vinde
produsele si constatand necesitatea muncii lor pentru comunitatea
respectiva, o familie de romi fierari se instala cu timpul la
marginea satului unde isi deschidea un atelier permanent de
fierarie. Romii fierari fabricau toata gama de produse din fier
necesare intr-o gospodarie taraneasca sau la o curte boiereasca, cum
ar fi, spre exemplu, unelte pentru agricultori, arme si armuri,
cutite, ace, foarfeci, potcoave, diferite alte tipuri de instrumente
si unelte.Sedentarizarea lor a fost puternic incurajata de
autoritati.
O alta categorie de romi ale caror produse erau indispensabile in
satul romanesc si care s-a mentinut pana recent o reprezinta
caldararii. Ei sunt dealtfel cei care au pastrat cel mai bine
elementele specifice culturii si traditiilor romilor, precum si
modului de viata nomad. Barbatii confectionau caldari, oale, tigai,
obiecte de podoaba si de cult din arama si alama, in timp ce femeile
realizau perii si bidinele din par de cal.
Neamul rudarilor a avut o interesanta evolutie a ocupatiei de baza.
Astfel, ei sunt descendenti ai baiesilor sau aurarilor, un neam de
romi care se ocupa cu cautarea aurului in nisipurile aurifere ale
raurilor. Romii au invatat tehnica “spalarii aurului” de la romani
si au practicat-o in toate cele trei tari romanesti. Romilor aurari
li se datoreaza totalitatea aurului obtinut in Moldova, cea mai mare
parte a celui obtinut in Tara Romaneasca si o parte importanta din
aurul cules din raurile Transilvaniei si Banatului. Romii aurari
erau nomazi, locuind in corturi, si lucrau la culesul aurului
primavara si vara. Toamna si iarna se instalau in locuri cu climat
prielnic si isi castigau existenta confectionand obiecte din lemn.
Treptat insa spalatul aurului nu a mai reprezentat o indeletnicire
profitabila si veniturile obtinute nu mai permiteau nici macar
supravietuirea, astfel incat romii aurari au fost obligati sa se
orienteze spre alte ocupatii. Cea mai mare parte dintre acestia s-au
profilat pe prelucrarea lemnului devenind rudari, respectiv
lingurari sau blidari. O parte au invatat sa confectioneze caramizi
si sa poata asigura astfel sursa de venit necesara comunitatii.
Caramidaria a devenit o meserie cautata in special incepand cu prima
jumatate a secolului al XIX-lea cand taranii au inceput sa renunte
la locuintele din chirpici si au trecut la construirea de case din
caramida. Comunitatile de caramidari erau semi-nomade, iar unele
dintre ele au supravietuit pana in perioada contemporana.
Un specific deosebit il are neamul ursarilor care ducea o viata
nomada si isi castiga existenta in principal dand spectacole cu ursi
dresati de ei. Pe langa aceasta ocupatie de baza ei mai confectionau
ciururi si diverse obiecte marunte din fier (cuie, topoare, broaste,
etc) sau se indeletniceau cu cresterea catarilor. Incepand din
perioada interbelica
Numeroase alte meserii au fost de asemenea practicate de romi,
printre care confectionarea sitelor, olaritul, moraritul, extractia
pietrei sau a sarii, confectionarea de obiecte din os, comertul cu
flori, cu cai, sau cu covoare si matasuri, zidaria, sau
tinichigeria. Au existat de asemenea din perioada feudala romi
lacatusi, spoitori, ciubotari, curelari, bucatari, carciumari si,
desigur, lautari.
O parte importanta a romilor mestesugari s-au instalat in sate sau
chiar in orase unde au continuat sa-si practice meseria constituind
categoria vatrasilor. Datorita abilitatilor lor deosebite, unii
mestesugari romi de pe mosiile boieresti au fost utilizati in
perioada moderna la conducerea, intretinerea sau repararea
utilajelor agricole, ei dobandind astfel meserii actuale.
Religii răspândite:
342.130 ortodocsi
19.275 romano-catolici
17.598 reformati
7.919 penticostali
3.569 greco-catolici
1.694 adventisti
932 baptisti
920 crestini dupa Evanghelie
910 unitarieni
583 musulmani
229 evanghelici de confesiune augustana
110 ortodocsi de stil vechi
896 alte
3.203 fara religie
235 atei
735 nedeclarata
Casa ţărănească:
Sărbători importante:
Comunităţi în România:
409.723 de romi (1,8% din populatia României);
34.798 în judetul Mures,
32.954 în Bucuresti,
21.796 în Bihor,
18.730 în Sibiu,
18.037 în Dolj,
16.334 în Cluj,
15.612 în Brasov,
14.836 în Timis,
13.325 în Arad,
12.661 în Alba,
11.515 în Calarasi,
11.315 în Dîmbovita,
11.129 în Buzau,
10.714 în Giurgiu,
10.560 în Teleorman,
9869 în Ialomita,
9852 în Olt,
9823 în Satu Mare,
9224 în Salaj,
9004 în Bistrita-Nasaud,
8154 în Bacau,
7776 în Caras-Severin,
6701 în Maramures,
6477 în Arges,
6378 în Galati,
5918 în Iasi,
5577 în Hunedoara,
5136 în Suceava,
4992 în Mehedinti,
4620 în Constanta,
4299 în Gorj,
4216 în Braila,
3859 în Neamt,
3827 în Harghita,
3477 în Vrancea,
3431 în Vîlcea,
2641 în Covasna,
2569 în Vaslui,
2025 în Botosani,
1363 în Tulcea.
Basme populare:
Cîntece populare:
Reţete:
Superstiţii:
Cum se spune:
|
